Token-uri de la CM și jocul meta
Ce mai pot lua cu token-urile de la CM? Alegeți meta-ul pentru Mondiale? Unde e experiența de la MT?
Astăzi discutăm despre token-urile de la CM, meta-ul de la CM și modul MT. Vom lua o pauză și vom sări peste o ediție din secțiunea ”Întreabă-i pe cei de la Riot”, deoarece avem alte lucruri planificate în acea săptămână. Ne vedem de Halloween!
Vor mai fi și alte lucruri care se vor putea cumpăra cu token-urile de la CM?
Da! Vom mai adăuga lucruri pe care să vă puteți cheltui token-urile de la CM de-a lungul evenimentului, inclusiv un skin în ediție ”Prestigiu” pentru Qiyana.
Le dați buff-uri și nerf-uri campionilor pentru a încerca să creați un anumit meta pentru Mondiale?
Da și nu… Nu încercăm neapărat să creăm un anumit meta, ci mai mult să evităm anumite meta-uri.
Ca în orice alt patch, folosim ”sistemul pentru echilibrarea campionilor” pentru a stabili ce campioni primesc buff-uri și nerf-uri pentru CM, dar tipul modificărilor pe care le facem se axează mai mult pe meciurile profesioniste. De exemplu, dacă suntem destul de siguri că anumiți campioni vor avea o prezență de 100% la Mondiale, cel mai probabil vom încerca să remediem problema prin nerf-uri directe sau prin buff-uri pentru campionii care îi contracarează. Recent, Akali și Aatrox au primit amândoi nerf-uri din acest motiv. Un alt lucru pe care încercăm în general să îl evităm pentru CM sunt meta-urile cu letalitate extrem de scăzută. Un exemplu recent este Tahm Kench – ne așteptam să aibă un procent de alegere foarte mare și un procent de blocare relativ scăzut. Credem că, având o prezență atât de mare, scade calitatea jocului și experiența spectatorilor. În consecință, i-am redus siguranța de la începutul jocului în patch-ul 9.19.
În cele din urmă, ne așteptăm ca echipele profesioniste să se îndrepte spre anumite alegeri (care vor evolua) în timpul unui turneu lung, precum Campionatul Mondial, așa că abordarea noastră este de a încerca să stabilim parametrii. Cu alte cuvinte, încercăm să anticipăm toate meta-urile posibile de la CM pe care le-am putea vedea și, dacă suntem de părere că unele dintre ele sunt în mod special nedorite pentru jucători și/sau spectatori, vom aplica buff-uri sau nerf-uri în consecință, pentru a le îndepărta.
De ce nu câștig experiență în modul MT?
Am creat sistemul actual de niveluri având la bază Riftul Invocatorului și moduri de joc asemănătoare acestuia, așa că este ajustat acestor experiențe, atât în ceea ce privește creșterea în nivel, cât și în ceea ce privește tipurile de recompense pe care le primiți (precum campioni și esență albastră). Ne-am dori ca modul Maeștri tacticieni să interacționeze cu aceste tipuri de sisteme de progresare, dar vrem să o facem într-un mod personalizat jucătorilor de MT, inclusiv în ceea ce privește tipurile de recompense pe care le puteți câștiga. Momentan lucrăm la un plan privind modul în care MT va interacționa cu stemele de niveluri și ar trebui să vă putem da mai multe detalii anul viitor. Între timp, vom continua să oferim recompense prin intermediul permiselor speciale pentru MT.
Vom face tot posibilul să citim fiecare întrebare primită, dar nu putem garanta că vom și răspunde la toate. Unele întrebări nu sunt potrivite pentru această rubrică sau s-a răspuns deja la ele în alte articole. Această secțiune nu este cel mai bun loc în care să anunțăm noi caracteristici, de exemplu, și s-ar putea să nu vorbim despre subiecte pe care le-am mai discutat în profunzime altundeva (dar vom clarifica probleme punctuale).
Cu toate astea, nu ezita să ne pui întrebări! Suntem aici ca să-ți răspundem. Ne vom asigura că întrebările tale ajung la echipele Riot care se ocupă de subiectele care te interesează.