/dev: Nexus Blitz, runda a doua
Nexus Blitz revine pentru o a doua testare, cu evenimente noi și efecte vizuale îmbunătățite.
A trecut cam o lună de când v-ați catapultat ultima oară din bază direct într-o ”Cursă a crabului” surprinzător de intensă, în timpul testării alpha pentru Nexus Blitz, primul nostru mod experimental.
De-a lungul ultimelor săptămâni, am examinat tot feedback-ul primit de la voi și am analizat datele din fiecare regiune. Am folosit grafice pentru raportul jocurilor, care seamănă cu un fel de impresionism abstract. Nu suntem critici de artă, dar interpretarea este destul de clară: Nexus Blitz s-a dovedit a fi promițător, așa că-l readucem pentru o a doua testare, pe care intenționăm să o lansăm în patch-ul 8.24! Astăzi, vom discuta despre subiectele des întâlnite în feedback-ul vostru și despre ce intenționăm să schimbăm în runda a doua.
Dar credeam că Nexus Blitz o să fie un mod permanent…
Nexus Blitz a fost un adevărat succes pentru unii jucători, ceea ce este un semn foarte bun. Pe de altă parte, au existat câteva probleme clare cu acest mod, din cauza cărora nu s-a ajuns la un nivel constant de participare, care ar fi făcut ca Nexus Blitz să devină direct o caracteristică permanentă. Din fericire, însă, în urma feedback-ului din testarea alpha, am identificat câteva zone importante în care putem face niște îmbunătățiri semnificative. Obiectivul nostru pentru acest al doilea test este să vedem dacă actualizările noastre satisfac jucătorii care au decis că prima versiune nu e tocmai pe placul lor, dar și jucătorii care nici măcar nu au încercat modul în timpul testării alpha.
Că tot veni vorba despre lucruri pe care vrem să le îmbunătățim…
Ați spus: ”Harta asta arată oribil.”
Ideea din spatele modurilor de joc experimentale este să obținem cât mai rapid un design care să aibă, după părerea noastră, un potențial în fața jucătorilor. Asta înseamnă că trebuie să limităm nivelul de finisare pentru efectele vizuale. Cu toate astea, v-am auzit pe mulți dintre voi spunând că harta nu era doar o versiune în lucru, ci chiar vă distrăgea atenția. Nu vrem ca ochii voștri să se lupte cu harta pentru a-și da seama ce se întâmplă, așa că:
- Vom curăța câteva dintre elementele vizuale nefinisate. Din acest punct de vedere, marginile hărții și zona bazei sunt elementele cu cele mai mari probleme.
- Vom îmbunătăți claritatea în zonele unde petreceți cel mai mult timp. Prin îmbunătățirea calității hărții în zonele de trafic intens, cum ar fi baza, ar trebui să devină mai ușor să vă dați seama dintr-o privire unde sunteți și care elemente și obiective importante ale hărții sunt în apropiere.
După cum am menționat înainte, dacă Nexus Blitz va deveni un mod de joc permanent după această testare, harta nu va fi doar redefinită, ci va primi o nouă identitate vizuală și tematică unică!
Ați spus: ”Aaaaaaaaaa, ce NAIBA se întâmplă?”
- Introducem perioade oarecum calme. Nu adăugăm faza pe culoare din Riftul Invocatorului, dar vrem ca echipele să aibă perioade cu o intensitate ceva mai scăzută, ca să poată evalua starea meciului. Dacă aveți ocazia să plănuiți următoarea mișcare, veți avea un scop mai clar în timpul confruntării intense de 5v5 care urmează.
- Îmbunătățim claritatea evenimentelor. Explorăm modalități prin care să fie mai clar care eveniment are loc și ce ar trebui să faceți ca să-l câștigați. Aici, îmbunătățirile pot să includă orice, de la căsuțe cu informații, la elemente din HUD sau avertismente audio.
- Îmbunătățim claritatea hărții. Procesul de curățare menționat în secțiunea anterioară ar trebui să fie util și în acest caz.
Ați spus: ”Unele părți din Nexus Blitz sunt frustrante sau aproape deloc distractive.”
Mai puțină frustrare, mai multă distracție. Am înțeles. Iată lista noastră (incompletă) cu ce avem de făcut:
- Să adăugăm noi evenimente și recompense! Pentru că varietatea condimentează viața, iar Nexus Blitz este un mod cu adevărat picant.
- Să modificăm sau să eliminăm evenimentele și recompensele frustrante, plictisitoare sau dezechilibrate. Cu siguranță, veți avea mereu evenimente și recompense preferate în funcție de campionul cu care jucați, compoziția echipei sau propria definiție a distracției. Dar nicio opțiune nu ar trebui să fie neplăcută de fiecare dată când dați de ea. Vom continua să ajustăm locurile de start pentru evenimente. În plus, vrem să facem sistemul ceva mai inteligent în ceea ce privește evenimentele și recompensele care sunt active în diferite momente ale jocului.
- Să lucrăm mai departe la echilibrare. Testarea alpha pentru Nexus Blitz a început cu o echilibrare preventivă și am lansat o serie de ajustări de echilibrare de-a lungul celor patru săptămâni. Dacă reanalizăm toate numerele, modul era foarte bine echilibrat chiar de la început. Jucătorii puteau alege campioni din toate clasele, iar majoritatea campionilor puteau merge în junglă cu un partener cu care aveau o sinergie. Vom avea pregătită o nouă echilibrare pentru o doua testare, bazată pe datele din urma testării alpha și susținută de modificările ritmului și evenimentelor, pe care le-am menționat mai devreme.
- Să îmbunătățim alcătuirea echipei, mai ales pentru primele câteva meciuri. Jucătorii vor putea să înceapă mai aproape de punctajul MMR la care ar ajunge după multe meciuri de Nexus Blitz. Acest lucru ar trebui să reducă numărul de jocuri fără speranță pentru noii participanți, precum și pentru jucătorii care nu depășesc un punctaj MMR de nivel mediu.
Ați spus: ”Vrem blocări!”
Nexus Blitz a fost creat pentru distracție cu mai puțin spirit competitiv. Posibilitatea de a juca ce vreți voi este un element important în această ecuație. Acestea fiind spuse, știm că nu este super-distractiv să dați de aceiași campioni joc după joc sau să fiți nevoiți să înfruntați un campion foarte frustrant de contracarat. Am testat blocările în OCE timp de un weekend la finalul testării alpha, pentru a vedea ce s-ar întâmpla, și explorăm alte metode de a rezolva problemele legate de plictiseală sau frustrare. Încă nu am luat o decizie finală, așa că răspunsul la întrebarea legată de blocări este, momentan, un ”poate”, dar fără să promitem nimic.
Ați spus: ”Nu am niciun obiectiv pe care să-l țintesc de-a lungul mai multor jocuri.”
Ați spus, de fapt, ”Vrem ranked”. Din păcate, ranked ar fi un pas în direcția opusă scopurilor inițiale pentru o astfel de caracteristică, dacă luăm în considerare faptul că Nexus Blitz ar trebui să fie un mod în primul rând distractiv și să nu genereze stres. Pe de altă parte, ranked nu este singura formă prin care să vă oferim un obiectiv de-a lungul mai multor jocuri. Analizăm ce opțiuni am putea introduce la timp pentru runda a doua de testare.
Pe termen lung, credem că există mult spațiu pentru introducerea unor sisteme de avansare și recunoaștere, care momentan nu există, fie în Nexus Blitz, fie în cu totul alt mod experimental. Însă, la fel ca tematica hărții, avem nevoie de mult timp ca să transformăm aceste idei în realitate. Așa că, înainte să ne apucăm de treabă, vrem să ne asigurăm că avem deja un mod care poate fi într-adevăr de succes.
Ați spus: (Nimic, pentru că nu ați știut despre Nexus Blitz sau de ce ar trebui măcar să-l jucați.)
Veți avea, în curând, ocazia! Sperăm să încercați modul nou și îmbunătățit, când revine în patch-ul 8.24 la finalul anului (și să le spuneți prietenilor să-l joace, dacă vi se pare că merită încercat).