/dev: experiența jucătorilor noi
Facem câteva schimbări tutorialului ca să-i ajutăm pe jucătorii noi să descopere distracția în LoL.
Salut, Rito, de ce nu ați îmbunătățit niciodată tutorialul pentru League of Legends?
Cam câte glume ai auzit despre Ashe cumpărând ”Armură cu spini”? Noi am auzit multe.
În mod normal, experiența de inițiere într-un joc – tutorialul și alte elemente care te învață noțiunile de bază ale jocului – este una dintre caracteristicile cele mai importante pe care un dezvoltator de jocuri trebuie să le facă la perfecție.
LoL este un caz neobișnuit pentru că a evoluat mai repede decât a putut anticipa cineva, în ciuda faptului că experiența de inițiere în joc este destul de neinteresantă. Majoritatea dintre noi am învățat să jucăm LoL după ce prietenii noștri ne-au convins să intrăm, ne-au spus la ce să fim atenți și ne-au explicat ce putem ignora pentru început. În principiu, comunitatea s-a ocupat de inițierea în LoL.
Vrem ca League of Legends să fie un joc care rezistă cu brio trecerii timpului și este jucat în întreaga lume mulți ani la rând. Iar asta înseamnă că aducerea de jucători noi trebuie să fie o parte a ecuației. Suntem recunoscători comunității pentru că a reușit să ducă greul procesului de inițiere pentru multă vreme, dar a venit timpul să ne facem partea așa cum se cuvine. În următoarele patch-uri, vei vedea câteva schimbări legate de experiența jucătorilor noi în LoL.
Vreți cumva să schimbați publicul-țintă pentru LoL?
Nu. În mod cert nu suntem interesați să redefinim în mod fundamental publicul pentru League of Legends.
Voi sunteți publicul.
LoL a prosperat datorită unei comunități dedicate care iubește jocul la fel de mult ca noi și în mod cert nu vrem să profităm de această dedicare. Nu suntem interesați să-i sacrificăm din complexitate și posibilitatea de rejucare pentru a-l face mai accesibil. Nici nu încercăm să diversificăm publicul sau să facem LoL un joc mai ”comod” pentru toată lumea. Vrem doar să fie mai ușor de descoperit pentru jucătorii cărora credem noi că le-ar plăcea.
OK și ce e diferit de data asta?
Vreau să încep cu o explicație a filosofiei noastre, în speranța că atunci când vei vedea schimbările ți se vor părea logice.
Credem că jocurile cu cele mai bune tutoriale fac o treabă bună ascunzând faptul că înveți jocul și concentrându-se în schimb pe partea distractivă.
Un jucător de LoL dedicat este într-un proces continuu de învățare. Dacă vrei să-ți iasă mai bine anumite combinații, poți intra pe Twitch sau YouTube și urmări un streamer ca să vezi ce face exact. Dacă vrei să afli build-uri de obiecte și rune, op.gg sau Reddit te pot ajuta să-ți faci o părere despre build-uri frecvent folosite și cele profesioniste. Pentru că ai ales deja să joci LoL, investești timp pentru a deveni mai bun.
Vrem ca aceasta să fie abordarea și pentru jucătorii noi. Vrem să înțeleagă de ce jocul este distractiv, în speranța că vor depune efort să înțeleagă milioanele de lucruri pe care trebuie să le învețe ca să se descurce mai bine.
Dacă m-ai întreba despre un joc care inițiază foarte bine jucătorii noi, aș menționa aproape oricare joc din seria Nintendo Mario. Un joc side-scroller probabil începe cu un nivel fără inamici vizibili, iar singura direcție este înainte. Jocul nu folosește o tonă de instrucțiuni deranjante despre cum să apeși B pentru a sări sau a face vreo acțiune. Mai întâi încerci butoanele și vezi ce se întâmplă. La un moment dat te miști înainte. Apoi trebuie să faci un salt ca să poți merge mai departe. Întâlnești un inamic și trebuie să sari pe el ca să-l învingi.
Menționez toate astea pentru că, în cazul în care arunci vreodată o privire asupra noului nostru tutorial, s-ar putea să fii surprins de lucrurile pe care nu le include. Nu-ți spune nimic despre ultima lovitură. Nici măcar nu te învață despre cumpărarea obiectelor. Știm cât de complicat este LoL, așa că vrem să adăugăm tot mai multe instrucțiuni. Bănuiesc că mulți dintre voi gândesc la fel. Dar toate astea vor veni în timp.
Deja am făcut câțiva pași pentru a îmbunătăți etapele de descărcare și înregistrare, iar în curând vei vedea o serie de schimbări în client pentru jucătorii noi. Avem în minte trei tutoriale scurte care îi vor pregăti pentru jocurile cu boți începători, câteva meciuri Co-op și în final PvP.
Primul tutorial nou în lucru, cu indicii care apar când un jucător nu progresează.
Pe termen lung, sunt mai multe lucruri pe care am vrea să le facem, presupunând că aceste schimbări vor avea succes. Ne-ar plăcea să avem o opțiune prin care jucătorii experimentați să sară peste tutorial. Beneficiul ar fi că jucătorii noi vor fi plasați cu alții la fel în meciurile de început. În plus, am vrea să-ți fie mai ușor să aduci prieteni în joc și să amânăm pași precum alegerea unui nume de invocator. Ne dorim și să abordăm câteva dintre problemele cu adevărat dificile, cum ar fi micșorarea timpului necesar pentru prima descărcare a jocului.
Gânduri de final
Sperăm că aceste informații au fost de ajutor. Ne-ar plăcea să aflăm părerea ta, dar nu uita că mulți dintre noi am petrecut atât de mult timp cu acest joc (Rioteri și voi toți) încât e greu să mai intrăm în mentalitatea jucătorului nou. Repetăm, nu încercăm să atragem jucători care și-ar da seama în final că LoL nu e pentru ei. Dar vrem să-i ajutăm pe cei care credem noi că le-ar plăcea LoL să aibă un început mai bun.