Întreabă-i pe cei de la Riot

Pune-ne o întrebare despre LoL sau Riot și noi vom încerca să-ți răspundem. Publicăm răspunsurile la întrebările jucătorilor o dată la două săptămâni, joi, la 23:30 ora României

Ce vrei să afli?

Ceva n-a mers bine. Mai întreabă o dată.

Îți mulțumim că ne-ai trimis o întrebare!

Următorul articol

Blog din seria ”Clarviziune”: premiile campionilor duo

Cu ajutorul datelor, vedem care sunt cele mai bune (și cele mai slabe) sinergii ale campionilor.

Salut și bine ai venit la decernarea premiilor pentru campionii duo! Analizăm datele pentru toate combinațiile posibile de campioni ca să vedem care campioni au cea mai bună (și cea mai slabă) sinergie din League of Legends!

Dar înainte să trecem la nominalizări, haide să vorbim puțin despre scoruri. Când am început să-i căutăm pe cei mai buni campioni duo, mai întâi ne-am uitat la procentajele victoriilor pentru fiecare pereche de campioni atunci când erau jucați împreună. Am descoperit că cel mai bun pentru o pereche eficientă este un campion foarte puternic la momentul respectiv (în acest caz, Volibear era campionul campionilor). Deși acest lucru este corect, campionii care sunt puternici în general vor fi într-adevăr parteneri duo foarte buni, nu era chiar ceea ce încercam să măsurăm.

Voiam să știm care campioni joacă bine împreună, nu care sunt cei mai populari într-o anumită lună. Așa că am creat o nouă formulă care ia în calcul procentajul victoriilor pentru fiecare campion și ne-am făcut o idee mai clară despre ce impact are prezența unui campion în joc asupra șanselor de câștig ale coechipierilor potențiali. Folosind această formulă, am calculat scorul sinergiei pentru fiecare duo. Am raportat acest scor la o scară de la 0 la 10, unde 10 este ”Wombo Combo fără număr”, iar 0 este ”Scuze pentru suprema lui Bard aruncată peste suprema lui MF”.

În afară de prestigioasele premii pentru campionii duo, putem folosi aceste scoruri ale sinergiei pentru a măsura impactul compozițiilor de echipă. Poate fi un echilibru greu de găsit: compozițiile de echipă și sinergiile campionilor ar trebui să conteze și să fie interesante, dar nu ar trebui să fie atât de importante încât meciurile să pară de necâștigat când se încheie selecția campionilor. Cunoașterea acestor numere ne poate ajuta să găsim acel echilibru.

 

Avem și câteva atenționări aici legate de date, ca să nu dai vina pe noi dacă tu și noul tău partener de duo pierdeți câteva meciuri:

  • Analizăm datele din toate regiunile Riot, pentru toate punctajele MMR, în meciurile ranked solo, doar pentru patch-ul 8.5. Poate părea că extragem date dintr-o tonă de meciuri, dar numerele pot fi inexacte pentru unii campioni mai puțin populari. Ca să fie eligibilă pentru premiile campionilor duo, o pereche trebuie să joace cel puțin 2.000 de meciuri împreună. În mod ideal, am prefera ceva mai multe meciuri (în jur de 40.000), dar și așa ar trebui să fie destul de corect.
  • Nici nu am luat în considerare campionii în roluri jucate în mai puțin de 10% din meciurile totale ale acestora. Ne cerem scuze tuturor jucătorilor de Soraka pe culoarul de sus.
  • Când procentajul victoriilor pentru un campion este foarte mare sau foarte mic, întregul calcul pentru sinergie nu mai are rost.
  • Kai’Sa abia fusese lansată și toată lumea încă încerca să-și dea seama cum se joacă cu setul ei de abilități și o testa în fiecare rol. Nu se descurca așa grozav, dar era foarte populară, așa că procentajele victoriilor și sinergiile pentru ea sunt destul de neobișnuite.

OK! TREZIREA! GATA CU ATENȚIONĂRILE!

Așa… fără să mai lungim vorba, iată momentul mult așteptat! Să începem ceremonia inaugurală de decernare a premiilor pentru campionii duo!!!

 



Pentru CEA MAI BUNĂ SINERGIE, îi avem pe…

O, UAU!!! Cei mai înfocați porumbei din LoL iau premiul pentru locul întâi!

…Bine, Xayah și Rakan nu sunt o mare surpriză aici. Seturile lor de abilități au fost create împreună și își dau buff-uri reciproc. Dar Yasuo pe culoarul de mijloc și Malphite în junglă? Aveți grijă când ajung la nivelul 6, jucători de pe culoarul de mijloc. Kayle pe culoarul de sus și Twitch în junglă nu sunt la fel de bine coordonați, dar suprema lui Kayle îl poate salva pe șobolanul șiret care tocmai și-a făcut apariția în spatele echipei inamice, iar acea combinație de daune AP și AD nu strică niciodată.

 


 

Și acum, premiul pentru CEA MAI SLABĂ SINERGIE (mai bine zis, ”Nonbo”)! Să bată tobele pentru campionii care își strică reciproc punctajele victoriilor cel mai mult:

Felicitări, echipa ”Păianjeni în flăcări”! S-ar putea să fie o tonă de factori care duc la stingerea acestei perechi înflăcărate, dar presupunem că are mai mult de-a face cu tipul de daune decât orice altceva. De fapt, MULTE dintre combinațiile de campioni cu sinergie slabă au daune duble AD sau AP, mai ales perechile de pe culoarul de mijloc și junglă. Probabil la fel stau lucrurile și cu echipa ”Portocala nemuritoare” de pe locul trei. Cu Rakan, povestea stă puțin altfel. Cu toate că are o sinergie nemaipomenită cu Xayah, nu se descurcă la fel de bine cu alți colegi de culoar.

 


 

Și astfel trecem la categoriile bonus: CEA MAI BUNĂ SKINERGIE!

Iuuhuu! În acest caz, ne-am uitat la graficul sinergiilor și am încercat să ne amintim ce skin-uri au toți. Nu a fost la fel de științific ca în celelalte cazuri, așa că e posibil să fi ratat vreo câteva. Dă-ne de știre dacă găsești o pereche care detronează combo-ul spadasin-sperietoare din Vestul Sălbatic, pe care îl știm și iubim cu toții.

 


 

Mai departe, avem PRIETENII LUI AMUMU! Pentru cele mai bune sinergii cu mumia cea mai tristă.

În afară de Jayce, se pare că Amumu are cele mai mari șanse să fie prieten cu niște campioni destul de duri în LoL. Au mai fost nominalizați și Zed, Karthus și Talon. Credem că e și mai ciudat că pe lista premiaților nu se află campioni perfecți pentru combo-uri, cum ar fi Miss Fortune sau Galio.

 


 

Apoi avem PREMIUL PENTRU BĂTĂUȘII ORAȘULUI BANDLE! Pentru cele mai bune sinergii dintre yordeli.

Merită menționați aici Fizz și Poppy, care ar fi pe locul trei de fapt, dar nu suntem siguri că Fizz poate fi luat în calcul. Poppy merită recunoaștere în plus pentru că face pereche grozavă în general cu ceilalți yordeli, chiar și în roluri diferite.

 


 

Și, în cele din urmă, avem ultimul premiu al serii: DUȘMANII INAMICILOR MEI ÎMI SUNT PRIETENI! Pentru rivalii din Runeterra care au cea mai bună sinergie din Rift.

…De fapt, majoritatea campionilor care se ceartă în Runeterra nu se ajută reciproc nici în Rift. Felicitări câștigătorilor pentru că au lăsat la o parte neînțelegerile și s-au concentrat pe obiectivul suprem: distrugerea Nexusului inamic.

 


 

Acestea sunt premiile inaugurale pentru campionii duo! În semn de mulțumire pentru participare, vrem să-ți prezentăm instrumentul folosit pentru a decide câștigătorii. Fă-ți de cap și dă-ne de știre ce găsești interesant sau doar caută-ți campionul și coechipierii preferați. Distracție plăcută!

Următorul articol

/dev: actualizări pentru ranked în 2019