creșterea în nivelul de ”Onoare”
Nivelurile de ''Onoare'', ANNIE: Origini și să vedem dacă Xayah depune sau nu ouă.
Să vorbim despre sistemul de ”Onoare”, Annie și Xayah.
De ce nu am crescut încă în nivelul de ”Onoare”? Am jucat nenumărate meciuri și am fost onorat de multe ori.
Fiecare caz e diferit, așa că ai puțină răbdare. Mulți jucători din întreaga lume au ajuns deja la nivelul 3 de ”Onoare” sau măcar la unul dintre punctele-cheie în drumul spre acest nivel. Dacă nu ai ajuns la aceste puncte încă, probabil că nu ești prea departe.
Însă, în cazul în care ești pe lista neagră din cauza unei penalizări, poate dura ceva mai mult să urci în nivel. Am analizat această experiență îndeaproape și am decis că era puțin prea dură. Așa că în următoarele câteva săptămâni, ar trebui să-ți fie ceva mai ușor să crești din nou în nivelul de ”Onoare”. Ca să fie clar, penalizările vor funcționa la fel, dar drumul înapoi către statutul de jucător onorabil va fi mai puțin anevoios.
Îți vom da de știre cu siguranță când această schimbare făcută creșterii în nivel va fi lansată în notele patch-urilor.
Îi veți face schimbări vizuale, de voce sau de gameplay lui Annie ca să se potrivească cu scurtmetrajul?
Pe scurt, răspunsul este nu, nu prea curând. Am discutat despre acest lucru și motivele noastre într-un articol recent pe Nexus despre narațiune. Unele actualizări ale poveștii unui campion nu le vom aplica și imaginii, vocii sau gameplay-ului existent. Nu e pentru că nu vrem să facem asta, ci pentru că trebuie să analizăm cu atenție necesitatea acestor schimbări și campionii care au nevoie urgentă de modificări pentru toate cele trei elemente. În cazul lui Annie, alegem să lansăm o biografie detaliată care sperăm să ofere o conexiune cu lumea și felul în care evenimentele din scurtmetraj pot modela personalitatea pe care o exprimă în joc.
Xayah depune ouă?
Nu.
Vom face tot posibilul să citim fiecare întrebare primită, dar nu putem garanta că vom și răspunde la toate. Unele întrebări nu sunt potrivite pentru această rubrică sau s-a răspuns deja la ele în alte articole. Această secțiune nu este cel mai bun loc în care să anunțăm noi caracteristici, de exemplu, și s-ar putea să nu vorbim despre subiecte pe care le-am mai discutat în profunzime altundeva (dar vom clarifica probleme punctuale).
Cu toate astea, nu ezita să ne pui întrebări! Suntem aici ca să-ți răspundem. Ne vom asigura că întrebările tale ajung la echipele Riot care se ocupă de subiectele care te interesează.