Întreabă-i pe cei de la Riot

Pune-ne o întrebare despre LoL sau Riot și noi vom încerca să-ți răspundem. Publicăm răspunsurile la întrebările jucătorilor o dată la două săptămâni, joi, la 23:30 ora României

Ce vrei să afli?

Ceva n-a mers bine. Mai întreabă o dată.

Îți mulțumim că ne-ai trimis o întrebare!

Următorul articol

echilibrarea campionilor

Echilibrarea campionilor noi, cum este influențat gameplay-ul de jucători și skin-urile de colecție.

Bun venit la ''Întreabă-i pe cei de la Riot''! Ai și tu o întrebare?

Să vorbim despre echilibrarea campionilor și skin-urile de colecție.

Î

Considerând cât de controversată este Zoe, trebuie să vă întreb: luați în calcul impresiile jucătorilor atunci când modificați campioni?

R

Discutăm frecvent despre impresiile jucătorilor atunci când lucrăm la campioni (mai ales cei care generează păreri complet opuse, cum ar fi Zoe, Yasuo, Zed etc.), însă rareori modificăm un campion luând în considerare doar acest criteriu. O afirmație pe care o întâlnim foarte des este: ”E frustrant să joc împotriva campionului X”; un comentariu destul de vag care se poate referi la mai multe experiențe din joc. Este din cauză că posibilitățile de contracarare nu par evidente chiar dacă ai înfruntat campionul de mai multe ori? Sau că mori foarte repede atunci când acesta își execută foarte bine combinația de abilități? Pentru că are o mobilitate foarte mare și e foarte greu de nimerit cu loviturile de îndemânare? Sau pentru că simți că nu poți merge prin negura războiului ca să-l urmărești atunci când cutreieră harta?

Toate situațiile de mai sus au un impact asupra impresiei tale despre un campion, dar nu toate sunt simptome ale unei probleme. Dacă Zed îți reduce viața de la 100% la zero folosindu-și toate stelele ninja + suprema + ”Amurgul lui Draktharr” +”Igniție”, ar trebui să-i scădem din putere? Ca asasin, înseamnă că și-a făcut treaba; dacă i-am scădea din putere ca să nu te mai poată ucide, nu ar mai fi considerat un campion viabil pentru joc. Mai degrabă ar trebui să ne asigurăm că ai la dispoziție uneltele necesare ca să te descurci în aceste situații (în cazul ăsta, achiziția de obiecte care oferă armură, a ”Îngerului păzitor” sau a ”Clepsidrei Zhonyei”). Dar răspunsul nostru la impresia că ”Zed este frustrant” nu ar trebui să fie doar să-i scădem din putere.

Un alt lucru pe care îl luăm în considerare este că impresia asupra unor anumiți campioni sau meta-ului variază drastic în funcție de MMR, regiune, poziția jucată etc. Cu toate că anumite elemente pot părea o problemă pentru unii jucători, de cele mai multe ori (dar nu întotdeauna) această impresie nu are un impact asupra celorlalți. O problemă pentru jucătorii cu MMR mare în America de Nord s-ar putea să nu fie o preocupare în Coreea, iar o problemă în Brazilia pentru cei cu MMR scăzut s-ar putea să nu fie una în Vietnam și așa mai departe. Încercăm cât putem de bine să luăm în considerare o perspectivă globală în procesul de creație.

Pe scurt, folosim impresiile jucătorilor ca atenționări ale unor potențiale probleme pe care trebuie să le analizăm, dar nu sunt neapărat un indicator al faptului că trebuie luată o acțiune urgentă.

Manager de produs, Live Gameplay
Î

Cum procedați pentru a testa echilibrarea unui campion nou?

R

În general, echilibrarea campionilor noi și actualizați presupune un efort comun din partea designerului, testerului de joc și principalei persoane de contact care se ocupă de Live Gameplay. Discutăm deseori despre echilibrare chiar de la începutul procesului de dezvoltare. De multe ori, ne punem întrebări de genul ”Va fi distractiv să joci cu acest campion sau împotriva lui?” și ”Oferă setul de abilități suficiente ocazii pentru a-ți arăta priceperea?” Dar începem să acordăm o atenție deosebită numerelor odată ce setul de abilități al unui campion este decis. Acest lucru se poate întâmpla mai devreme în procesul de dezvoltare, dar uneori are loc destul de târziu. De exemplu, încercam diverse variante pentru suprema finală a lui Swain chiar înainte de lansarea lui în PBE.

Ajustarea numerelor începe de obicei prin comparația atributelor și abilităților campionului cu altele similare care există deja în joc. Când să decidem ce fel de atribute de bază ar trebui să aibă Swain, ne-am uitat la Vladimir, Lissandra, Karthus și alți magi cu rază moderată care se descurcă foarte bine în luptele de echipă și apoi i-am ajustat numerele acolo unde am considerat că era în regulă. Procedăm cam la fel și cu abilitățile. Dacă-i oferim unui campion o abilitate de tip ”bumerang”, putem fără probleme să ne uităm la altele existente în joc, cum ar fi ”Sfera amăgirii” a lui Ahri, ca punct de plecare.

Devenim încrezători în aceste valori mai ales în urma meciurilor jucate de echipa de testare a jocului. Un campion în proces de dezvoltare este atribuit unui tester principal, care este responsabil să învețe să joace cu el cât mai bine și să înțeleagă cum arată când este jucat în mod optim. Își va da seama care sunt cele mai bune obiecte și pagini de rune când învață combinațiile de echipe în care se descurcă foarte bine și cele în care întâmpină dificultăți.

Pe măsură ce un campion se apropie de lansare, designerul, testerul principal și designerul de live gameplay se vor întâlni și discuta ce acțiuni sunt necesare dacă un campion lansat este prea puternic sau prea vulnerabil. Vor alcătui și un plan pentru echilibrarea pe termen lung, care descrie cum vor ajusta campionul în funcție de performanța sa.

Analist QA
Î

Când mai revin skin-urile de colecție?

R

Obișnuiam să avem reduceri cu skin-urile din muzeu, prin care făceam disponibile temporar skin-urile de colecție, dar nu am mai făcut asta din 2016 pentru că majoritatea jucătorilor nu au arătat interes și ne-am gândit că erau metode mai bune de a scoate skin-urile din muzeu.

Acum facem disponibile skin-urile de colecție în timpul sărbătorilor și în cadrul unor evenimente. Skin-urile de colecție care nu au o temă de sărbătoare nu vor reveni atât de des, dar le poți în continuare obține din magazinul personalizat sau Atelierul hextech. Un alt lucru pe care l-am încercat este să facem disponibile skin-urile din muzeu alături de conținutul nou pentru campioni, cum ar fi actualizarea ilustrației pentru Karma sau videoclipul ”ANNIE: Origini” ca să sărbătorim cu adevărat campionul respectiv.

Strateg venituri

Ai și tu o întrebare? Dă clic pe butonul de mai jos, conectează-te cu contul de LoL și trimite-ne întrebările tale.

Vom face tot posibilul să citim fiecare întrebare primită, dar nu putem garanta că vom și răspunde la toate. Unele întrebări nu sunt potrivite pentru această rubrică sau s-a răspuns deja la ele în alte articole. Această secțiune nu este cel mai bun loc în care să anunțăm noi caracteristici, de exemplu, și s-ar putea să nu vorbim despre subiecte pe care le-am mai discutat în profunzime altundeva (dar vom clarifica probleme punctuale).

Cu toate astea, nu ezita să ne pui întrebări! Suntem aici ca să-ți răspundem. Ne vom asigura că întrebările tale ajung la echipele Riot care se ocupă de subiectele care te interesează.

Următorul articol

recompense pentru ”Onoare”