Întreabă-i pe cei de la Riot

Pune-ne o întrebare despre LoL sau Riot și noi vom încerca să-ți răspundem. Publicăm răspunsurile la întrebările jucătorilor o dată la două săptămâni, joi, la 23:30 ora României

Ce vrei să afli?

Ceva n-a mers bine. Mai întreabă o dată.

Îți mulțumim că ne-ai trimis o întrebare!

Următorul articol

campioni drăgălași și ”Flash”

Interacțiuni mecanice surpriză, design-ul drăgălaș pentru Zoe și detalii despre inginerii de la Riot.

Bun venit la ''Întreabă-i pe cei de la Riot''! Ai și tu o întrebare?

Haide să vorbim despre interacțiuni-surpriză, design-ul pentru Zoe și angajările noastre de ingineri.

Î

Zoe pare să aibă un design destul de nou pentru Riot (similar desenelor animate). Este vreun motiv pentru asta?

R

În mod clar, Zoe este o apariție unică printre campionii noștri. Cred că există două motive pentru asta: în primul rând, proporțiile capului și ochilor; în al doilea rând, animațiile foarte… animate, ca din desene. Am stabilit proporțiile finale ale capului lui Zoe pentru a o face să arate mai mult ca un copil. Atunci când am încercat proporțiile normale, mulți o vedeau mai apropiată ca vârstă de Jinx sau Lux decât de un copil. Ca să clarificăm asta, am ales proporții mai apropiate de Annie.

În ceea ce privește animațiile, ne-am dorit foarte mult ca Zoe să reprezinte în Rift arhetipul zeului farsor. Să vedem ce spune Wikipedia despre arhetipul farsorului:

”Farsorul încalcă și de cele mai multe ori nesocotește regulile fizice și sociale. Farsorii… se abat de la principiile ordinii sociale și naturale; întrerup în joacă cursul normal al vieții și apoi îl restabilesc pe noi baze.

De multe ori, încălcarea sau nerespectarea regulilor ia forma unor farse sau acte de hoție. Farsorii pot fi vicleni sau nesăbuiți (sau ambele). Farsorul pune sub semnul întrebării și ridiculizează autoritatea. De obicei, sunt personaje masculine și le place să încalce reguli, să se dea mari și să le joace feste atât oamenilor cât și zeilor.”

Am vrut ca Zoe să pară umană la prima vedere (deși dincolo de aparențe se ascunde un zeu motivat de propriul amuzament) și să dăm impresia că poate încălca legile firii din Runeterra și regulile campionilor noștri. La început, am încercat și câteva lucruri mai nebunești: la un moment dat, în timpul supremei, Zoe ieșea din portal pe un montagne russe, dar am simțit că ducem lucrurile prea departe. Până la urmă, am vrut ca Zoe să pună la încercare și să depășească limitele jocului, ca un adevărat zeu-farsor, prin impresia generală, replici, gameplay și artă.

Producător principal de campioni
Î

Atunci când faceți design-ul pentru un campion, cât de multă atenție acordați interacțiunilor mai puțin evidente, de exemplu dintre ”Flash” și E-ul lui Gragas sau dintre ”Flash” și abilitățile de pe E și Q ale lui Jarvan IV?

R

Multe dintre interacțiuni (dar nu toate) sunt știute și analizate de dinainte pentru echilibrare, interes etc.

Uneori, construim în jurul lor în mod intenționat. Rolul unei vrăji de invocator, al unui obiect sau set de abilități pentru un aliat este să schimbi ceva la modul în care se manifestă campionul tău în joc. De multe ori, asta presupune modificarea caracteristicilor unei vrăji. Într-adevăr, aceste schimbări sunt în sine mult mai interesante decât simpla amplificare a unei vrăji (ceea ce face puterea abilităților).

Uneori, le observăm în urma testărilor interne. Majoritatea membrilor Riot sunt jucători de LoL cu experiență — cu toții am jucat ani în șir. Reușim astfel să înțelegem metodele cele mai probabile de a profita de pe urma unui set de abilități, multe fiind folosite deja în trecut. Chiar și atunci când nu au fost luate în calcul, dacă sunt observate, echipa poate reveni asupra design-ului și reface vrăjile pentru a fi echilibrate, distractive, interesante etc.

Alteori, reușiți să ne surprideți, mai ales în cazul interacțiunilor între campioni, din moment ce există atât de multe (momentan sunt disponibile 45 de miliarde de combinații unice cu cinci campioni). În acest caz, de multe ori trebuie să evaluăm cum vrem să funcționeze interacțiunea, dar atunci când abordăm situația înclinăm foarte mult spre susținerea stategiilor descoperite de jucători.

Odată identificată, ne întrebăm dacă putem susține interacțiunea respectivă. Dacă răspunsul este nu, atunci trebuie să o dezactivăm sau să o modificăm. Analiza se bazează pe raportul dintre costuri și beneficii: costul combinării sau al investiției în cele două elemente ale interacțiunii este suficient pentru a crea o combinație echilibrată?

De exemplu, combo-ul dintre ”Izbitură” și ”Flash” duce la o creștere considerabilă a fiabilității. Sincer, este o interacțiune extremă, dar include ”Flash”-ul, așa că timpul de reactivare enorm raportat la nivelul de putere crește costul de oportunitate al combinației suficient cât să compenseze rezultatul acesteia.

”Furtuna de ciori”, în combinație cu ”Clepsidra Zhoniei”, reduce enorm riscurile, dar și fiabilitatea supremei lui Fiddle, având în vedere că prevestitorul groazei se auto-țintuiește. În general, acestea sunt interacțiunile cele mai interesante și eficiente pe termen lung—în care costurile și beneficiile sunt de fapt esențiale pentru impactul asupra vrăjii.

Un exemplu recent de acest tip vine chiar de la Zoe. Ne place să susținem combinația dintre ”Flash” și vrăjile cu timp de pregătire (de ex., ”Pulverizarea” lui Alistar și ”Flash” sau ”Seducția” lui Ahri și ”Flash”) pentru a crește fiabilitatea, așa că ni s-a părut în regulă să facem asta și cu E-ul lui Zoe, ”Balonaș buclucaș”. Pentru că are acces la ”Flash” de peste șase ori mai des decât un campion obișnuit, argumentele legate de timpul de reactivare lung și de costul de oportunitate nu-și mai prea găseau locul. Din păcate, am ajuns la această concluzie foarte târziu în procesul de dezvoltare pentru Zoe, ceea ce ne-a lăsat puține soluții elegante la dispoziție. În final, am decis să blocăm ”Flash”-ul lui Zoe în timpul folosirii abilității de pe E pentru a-i permite să facă mai mult decât doar să pregătească folosirea combinației dintre E și ”Flash”. În final, de ce ai folosi un E riscant peste un zid dacă poți să ai o lovitură garantată?

Poate că vom reveni asupra acestei decizii în viitor; fie îi vom oferi o blocare mai puțin artificială a interacțiunii, fie vom reanaliza dacă abilitatea lui Zoe de a pregăti deseori combinația dintre E și ”Flash”-ul este bună pentru sănătatea jocului. Acesta este beneficiul unui joc aflat într-o perpetuă stare de actualizare.

designer senior de joc
Î

Ce abilități caută Riot atunci când angajează programatori și ingineri?

R

Riot este mereu în căutare de ingineri care să contribuie la avansarea tehnologiei noastre și avem câteva priorități principale atunci când vine vorba de a găsi oamenii potriviți. În primul rând, suntem interesați de ingineri cu abilități și cunoștințe într-un domeniu anume, dar care pot cu ușurință aplica și împrumuta cunoștințe din alte domenii. Asta înseamnă că prețuim amploarea și profunzimea unei abilități. Mediul tehnic de la Riot se schimbă rapid și ne plac inginerii care sunt dispuși să se adapteze, să învețe noi programe tehnice, să lucreze cu echipe noi și să iasă din zona lor de confort pentru a crea produse dedicate jucătorilor. În al doilea rând, prețuim inginerii (și membrii Riot în general) care se descurcă foarte bine într-un mediu axat pe feedback. Pentru a ne menține valorile, a furniza tehnologia cea mai bună și a ne păstra atenția permanent asupra jucătorilor, avem nevoie de ingineri care pot oferi și primi feedback dur.

Pe lângă cele menționate, cerințele variază cu fiecare rol și echipă, chiar și de la zi la zi. Poți citi rubrica noastră despre evaluarea creșterii în domeniul ingineriei din seria de pe blogul dezvoltatorilor despre eliminarea bug-urilor legate de titluri a lui Mike Seavers, precum și pe pagina noastră dedicată carierelor în inginerie, care include mai multe detalii despre cum vedem rolul de inginer.

Până la urmă, angajăm oameni pasionați care pun jucătorii pe primul loc și care sunt la rândul lor jucători. Dacă îți sună palpitant, atunci ești pe drumul cel bun.

un tip care scrie pentru blogul dezvoltatorilor, echipa care se ocupă de imagine și identitate în materie de inginerie

Ai și tu o întrebare? Dă clic pe butonul de mai jos, conectează-te cu contul de LoL și trimite-ne întrebările tale.

Vom face tot posibilul să citim fiecare întrebare primită, dar nu putem garanta că vom și răspunde la toate. Unele întrebări nu sunt potrivite pentru această rubrică sau s-a răspuns deja la ele în alte articole. Această secțiune nu este cel mai bun loc în care să anunțăm noi caracteristici, de exemplu, și s-ar putea să nu vorbim despre subiecte pe care le-am mai discutat în profunzime altundeva (dar vom clarifica probleme punctuale).

Cu toate astea, nu ezita să ne pui întrebări! Suntem aici ca să-ți răspundem. Ne vom asigura că întrebările tale ajung la echipele Riot care se ocupă de subiectele care te interesează.

Următorul articol

campioni victorioși