Întreabă-i pe cei de la Riot

Pune-ne o întrebare despre LoL sau Riot și noi vom încerca să-ți răspundem. Publicăm răspunsurile la întrebările jucătorilor o dată la două săptămâni, joi, la 23:30 ora României

Ce vrei să afli?

Ceva n-a mers bine. Mai întreabă o dată.

Îți mulțumim că ne-ai trimis o întrebare!

Următorul articol

Sett

Tipul de care jucătorul de pe culoarul de sus ți-a zis să nu-ți faci griji.

Comparativ cu alți campioni recenți, Sett este un campion destul de simplu de jucat. La fel a decurs și procesul lui de dezvoltare. ”Dar Rito-sama, asta înseamnă că nu-ți observi propriul fiu bastard și cu sânge mixt la fel de mult ca pe verii săi mai duri, precum Kayn și Aphelios?” Ba nu, ne place mult de tipul nostru arătos cu sânge de vastaya. Și cu toate că Sett s-a transformat rapid în realitate, a fost în continuare nevoie de o tonă de muncă.

Șterge-ți acel ”UwU” de pe față. Iată povestea creației noului titan super tare.

Hai și izbește-ți inamicii

”Ultima dată când am creat un titan tradițional pentru culoarul de sus, a fost vorba despre Darius”, ne explică designerul asociat de joc Glenn ”Riot Twin Enso” Anderson. ”Am discutat despre ce voiam să facem pentru următorul nostru titan și ne-am decis asupra unui set de abilități ușor de învățat, cu elemente interesante din mai multe puncte de vedere. Practic, un campion care să fie pe placul multor jucători. Și am pornit de aici.”

LoL nu avea un campion care să-și prindă pur și simplu adversarii și să-i arunce peste tot ca pe niște păpuși. Așa că echipa era nerăbdătoare să exploreze stilul de joc al unui bătăuș. Inspirat de ideea unui luptător cu mișcări șmechere, care ar putea duce o luptă 1v9 cu oricine, artistul conceptual principal Gem ”Lonewingy” Lim a început să deseneze.

Designurile de început pentru Sett aveau la bază o siluetă cu patru arme

Lonewingy a creat patru concepte inițiale pentru Sett. Primul a fost Aspectul Puterii din Targon cu patru arme. (Perfect pentru lupte corp la corp!) Următorul a fost un majordom-robot din Piltover, care devenise preferatul echipei de design.

”Este un majordom-robot pe cinste”, râde Lonewingy. ”E un tip foarte spilcuit și manierat, care poate oricând să facă un sufleu și să fie politicos. Dar te poate și ucide cu pumnii.”

Al treilea design la care am renunțat a fost un gigant darkin… sau dinozaurul greoi, după cum l-a poreclit echipa cu drag.

Și apoi am ajuns la conceptul curent în toată gloria vastaya: Sett, întruchiparea unui bătăuș dur. Dl. Te Bat Și-ți Iau Prietena. Dar exista o problemă: partea de luptă corp la corp a setului său de abilități avea câteva probleme și trebuia să o regândim.

”Erau câteva probleme de design legate de faptul că un campion îl poate apuca pe un alt campion și-l poate muta într-un alt loc”, ne explică designerul senior de joc Bryan ”Riot Axes”. ”Creează foarte multe probleme de claritate a gameplay-ului, poate fi frustrant pentru jucători și sunt necesare foarte multe resurse pentru a face animațiile tuturor acestor abilități de luptă.”

Pentru a diminua câteva dintre problemele cu lupta corp la corp a lui Sett, Riot Axes a reorientat setul de abilități direct asupra încăierării… cu o mică întorsătură.

”Când Riot Axes mi-a transferat designul campionului, a subliniat elementele de bază ale designului lui Sett”, spune Riot Twin Enso. ”Sett are un ritm de auto-atac de 1-2, 1-2, și face jucătorii să regândească poziționarea standard dintr-o luptă de echipă.”

Sett nu te poate bate măr fără să se apropie

Majoritatea luptelor de echipă sunt jucate din linia din față în cea din spate, cu excepția unui asasin care atacă dintr-o parte și încearcă să-ți execute campionul carry. Build-urile rezistente și seturile de abilități ale titanilor înfloresc cu acest stil. Și dacă îți place o luptă din linia din față în cea din spate, Sett vrea să știe unde te afli.

Sett râde de poziționarea standard din luptele de echipă. El vrea să absoarbă tone de daune, ca să-și dezlănțuie toată puterea atunci când prinde tancul din linia din față și îl izbește de campionii vulnerabili pe care acesta încearcă să-i protejeze. La asta se pricepe cel mai bine și este exact tipul de luptă pe care și-o dorește.

Dar pentru că Sett s-a transformat din bătăușul expert în Dl. Caftescu, modelul cu patru arme nu prea mai avea sens.

Jder vs. bursuc, cine ar câștiga? 

”Acum că Sett nu se mai lupta corp la corp și se baza în principal pe pumni, trebuia să regândesc designul personajului, explică Lonewingy. Asta însemna că trebuia să mă întorc la masa de lucru pentru cel mai nou ”husbando” din LoL.

Echipa a decis să meargă mai departe cu un design standard cu două arme (perfect pentru lovituri decisive cu pumnul). Dar și-au dat seama în curând că ar putea exista o nouă problemă: Sett arăta ca un tip oarecare și nu era suficient pentru eroul nostru ”one two punch man”.

Explorare pentru Sett al regatelor Mecha

”De fiecare dată când facem designul pentru un campion nou, vrem ca acesta să aibă o siluetă unică sau ceva care să fie inclus și în skin-uri, astfel încât jucătorii să știe exact la cine se uită”, ne împărtășește Lonewingy. ”Așa că am început să explorăm diferite tipuri de arme pentru pumni, ca să-i dăm ceva de care ne puteam folosi când urma să-i creăm
skin-uri.”

Ca un băiat care-și folosește pumnii, avea nevoie de niște detalii care să pară intuitive pentru acest stil de luptă; așa că i-au dat lui Sett o armă pentru pumni. Și evident iată așa a ajuns echipa la… jderi și bursuci.

”Vastaya au de obicei o legătură cu animalele. Xayah și Rakan sunt păsări, iar Nami e un pește”, explică Lonewingy. ”Am vrut ca boxul lui Sett să arate din punct de vedere stilistic ca animalul lui distinctiv. Doar că nu știam încă care era acesta, așa că am început să investighez.”

”În toate videoclipurile de pe YouTube pe care le-am urmărit despre lupte între jder și bursuc și cine ar câștiga, jderii au un oarecare avantaj atunci când atacă”, râde Lonewingy.

”Bursucii au în mod cert mai multe atribute de apărare. În final, am mers mai departe cu jderul, pentru că Sett este un luptător, nu un apărător. Dar lupta a fost foarte strânsă între cei doi!”

Viața nu-i ușoară pentru un campion pe nume Sett

”Riot Axes și Riot Twin Enso au creat acest campion care dă totul cu fiecare pumn, iar Lonewingy a desenat acest tip super dur, așa că trebuia să încep să mă gândesc la povestea lui”, spune scriitorul senio John ”JohnODyin” O’Bryan. ”Pentru că Sett făcea aceste mișcări de luptă mari și intense și avea o imagine dură, nu avea sens să fie un tip aristocrat, rafinat și delicat.”

Ryan ”Reav3” Mireles, producător principal în echipa de campioni, a venit cu o sugestie: dar dacă Sett ar fi un șef interlop? Pornind de la această idee, practic povestea lui s-a scris singură. Și moștenirea vastaya a lui Sett a oferit echipei ocazia perfectă de a intra mai adânc în Ionia, explorând direct lumea interlopă de aici.

”Ionia fusese o lume a echilibrului perfect și a extremelor înainte de Sett”, explică Lonewingy. ”Zed e diabolic, iar Karma și Irelia sunt bune. Nu aveam un campion ionian care era în zona gri dintre aceste definiții.”

Astfel echipa a ajuns să descopere ce era zona ”gri” a Ioniei.

”Luptele de arenă ni s-au părut foarte interesante”, spune JohnODyin. ”Exemplifică felul în care cultura noxiană a influențat Ionia și le-a oferit o ocazie de descătușare a violenței. Sett este oarecum rezultatul acestui context.”

Dar când tatăl lui Sett a plecat în căutarea unor arene de luptă mai mari și mai bune de-a lungul Runeterrei, viața lui Sett și a mamei lui s-a schimbat. Au fost alungați din tribul lor și forțați să trăiască printre oamenii care… nu erau prea primitori față de o renegată vastaya și fiul ei musculos cu sânge mixt. Această ură i-a modelat personalitatea nepăsătoare.

”Sett nu dă doi bani pe nimic”, râde JohnODyin. ”Îi pasă de mama lui și îi pasă de banii lui. Dacă nu te legi de niciunul dintre aceste lucruri, atunci nici măcar nu ești pe radarul lui.”

Dar lui Sett chiar îi pasă de mama sa. Îi pasă mult, mult de tot. Nu-i spune adevărul despre cum câștigă banii ca să nu fie implicată și să aibă un acoperiș deasupra capului (spoiler: arenele de luptă).

Și astfel titanul musculos era gata. Avea două mâini, nicio coadă și un păr care l-ar face invidios pe orice răufăcător din anime-uri. O mamă pe care o iubește. Un set de abilități cu mișcări de luptă mărețe. Și probleme cu tatăl. Era perfect.

''Pentru multă vreme, Reav3 îi tot spunea «Seth» lui Sett'', râde Lonewingy. ''Am reușit să-l convingem că era un nume prea apropiat de lumea reală și am mers mai departe cu Sett.''

…Dar chiar dacă povestea lui era deja scrisă, echipa nu putea să nu se întrebe cum ar fi fost Sett dacă tatăl său nu ar fi plecat.

”Probabil că ar fi fost un băiat cuminte care merge la universitate și își termină studiile ca s-o întrețină pe mama lui”, spune Lonewingy.

”Dar nu crezi că ar fi mers oricum din curiozitate să vadă cum sunt arenele?” JohnODyin intervine. ”Deși probabil că nu ar mai fi avut dorința să lupte…”

”Da, a ales acea cale din cauza vieții grele pe care a dus-o cu mama sa”, este de acord Riot Twin Enso.

”Nu cred că știu unde s-ar afla de fapt”, recunoaște JohnODyin. ”Dar știu că nu ar mai fi Sett. Asta e sigur.”

Următorul articol

/dev: noutăți despre actualizarea lui Fiddlesticks