Întreabă-i pe cei de la Riot

Pune-ne o întrebare despre LoL sau Riot și noi vom încerca să-ți răspundem. Publicăm răspunsurile la întrebările jucătorilor o dată la două săptămâni, joi, la 23:30 ora României

Ce vrei să afli?

Ceva n-a mers bine. Mai întreabă o dată.

Îți mulțumim că ne-ai trimis o întrebare!

Următorul articol

recompense ranked pentru MT

Vorbim și despre actualizările campionilor, Teemo și serviciile poștale din Runeterra.

Bun venit la ''Întreabă-i pe cei de la Riot''! Ai și tu o întrebare?

Astăzi vorbim despre actualizări, MT, servicii poștale și Teemo.

Î

Vor exista recompense ranked pentru MT?

R

Da! De fapt, acum începem să stabilim recompensele ranked pentru MT. Nu avem prea multe detalii încă, dar avem câteva obiective de îndeplinit, indiferent de ceea ce ajungem să facem în final.

Credem că recompensele ranked ar trebui să reprezinte călătoria și reușitele tale de-a lungul sezonului. Recompensele oferite ar trebui să aibă o semnificație mai profundă pentru jucătorii competitivi, așa că vrem să evităm recompense generale precum XP sau esență albastră. În cele din urmă, credem că recompensele ar trebui să aibă o componentă socială, ceva cu care te poți lăuda sau ceva ce alți jucători pot vedea în mod repetat. La urma urmei, tot ce vrei e să ajungi într-o poziție mai bună decât prietenii tăi, nu-i așa?

manager senior de design UX
Î

Mai primește Teemo un buff sau o mini actualizare? Am văzut în PBE că erau câteva schimbări acum ceva timp.

R

Cu câteva luni în urmă, am testat câteva schimbări potențiale pentru Teemo în PBE (postare în limba engleză), inclusiv mutarea otrăvirii la pasivă și schimbarea invizibilității cu un camuflaj, pe care să-l poată folosi oriunde. Jucătorii de Teemo au apărut din tufișuri și ne-au oferit niște feedback foarte util, dar au fost destul de nesiguri de direcția asta. Am încercat o serie de variații ale schimbărilor (postare în limba engleză), dar în cele din urmă se părea că nu puteam face vreo modificare fără să ducă la disensiuni serioase. În plus, nu simțeam că e în regulă să lansăm ceva, fără ca majoritatea celor care joacă cu Teemo să fie de acord. Încă avem în plan să-i facem lui Teemo câteva îmbunătățiri calitative în viitor, dar momentan nu avem o dată de lansare.

Designer tehnic de joc
Î

Există coduri poștale în Runeterra? Cum primesc cetățenii scrisori? Se pot trimite scrisori?

R

Probabil că întreaga noțiune de scrisori (și trimiterea acestora) variază destul de mult de-a lungul Runeterrei, ba chiar și în fiecare regiune. În mod clar, nu există o singură organizație care să îndeplinească acest rol și sunt destul de sigur că nu sunt oficii poștale pe versanții Muntelui Targon…

Piltover pare a fi locul cel mai probabil unde ar putea exista ceva similar cu serviciile poștale moderne. În oraș, curierii și alți oficiali ar putea fi trimiși să ducă mesaje sau ar putea folosi telegrafia, pentru a transmite informații sigure. Îmi pot imagina existența unor căsuțe poștale publice, chiar și trasee de livrare regulate, dar asta doar pentru cei care-și permit astfel de servicii.

Probabil că imperiul noxian își folosește armata pentru a trimite mesaje pe distanțe lungi. Ordinele din Eternul Bastion pot ajunge la guvernatorul unui oraș din Shurima cu următorul vapor de provizii, deși asta ar dura câteva luni și ar necesita o responsabilitate din partea curierului, dacă există un răspuns de trimis înapoi.

Practic, singura metodă de a te asigura că o scrisoare ajunge în mâinile destinatarului este probabil să o duci personal sau să plătești pe cineva de încredere să facă asta pentru tine.

Totuși, asta evidențiază un alt adevăr despre Runeterra: să călătorești e greu și periculos. Nu există pașapoarte care să asigure trecerea în siguranță. Și probabil că există foarte puțin turism, poate chiar deloc. Nici măcar campionii nu sunt complet liberi să umble pe unde vor ei… așa că, atunci când cineva face asta, e un lucru excepțional și palpitant.

Editor narativ principal
Î

Care este următoarea actualizare de campion după Pantheon?

R

Următoarele actualizări majore pe care le avem în plan sunt pentru Fiddlesticks și Volibear, cei doi campioni aleși de jucători pentru un VGU la începutul acestui an. Momentan, se pare că Fiddlesticks va fi primul, pentru că am identificat o direcție interesantă pentru el mai devreme decât în cazul lui Voli. Vom reveni cu mai multe detalii despre cum progresăm cu aceste actualizări, precum și cu indicii despre campionii următori, în prezentarea planurilor de campioni mai târziu în decursul anului.

Producător principal de campioni

Ai și tu o întrebare? Dă clic pe butonul de mai jos, conectează-te cu contul de LoL și trimite-ne întrebările tale.

Vom face tot posibilul să citim fiecare întrebare primită, dar nu putem garanta că vom și răspunde la toate. Unele întrebări nu sunt potrivite pentru această rubrică sau s-a răspuns deja la ele în alte articole. Această secțiune nu este cel mai bun loc în care să anunțăm noi caracteristici, de exemplu, și s-ar putea să nu vorbim despre subiecte pe care le-am mai discutat în profunzime altundeva (dar vom clarifica probleme punctuale).

Cu toate astea, nu ezita să ne pui întrebări! Suntem aici ca să-ți răspundem. Ne vom asigura că întrebările tale ajung la echipele Riot care se ocupă de subiectele care te interesează.

Următorul articol

cel mai popular skin?