Întreabă-i pe cei de la Riot

Pune-ne o întrebare despre LoL sau Riot și noi vom încerca să-ți răspundem. Publicăm răspunsurile la întrebările jucătorilor o dată la două săptămâni, joi, la 23:30 ora României

Ce vrei să afli?

Ceva n-a mers bine. Mai întreabă o dată.

Îți mulțumim că ne-ai trimis o întrebare!

Următorul articol

/dev: cum schimbăm grupurile

Iată câteva noutăți despre cum îți va fi mai ușor să joci cu prietenii și... chat-ul audio!

După cum poate ai observat, am modificat recent vechiul sistem pentru grupuri. Înainte, grupurile aveau o funcționalitate destul de rudimentară: puteai invita prieteni să se alăture jocului dacă erau eligibili, îți puteai selecta poziția și… cam atât. Nu dura mai mult de un joc, nu îți permitea să schimbi modul de joc și nu oferea prea multe dintre opțiunile la care te-ai fi așteptat de la o unealtă de administrare a grupurilor din anul 2017.

Așa că voiam să ne schimbăm direcția spre un sistem nou care îndeplinea cerințele de calitate din zilele noastre. Sperăm că prin crearea unui sistem mai flexibil, cu unelte mai bune de a găsi prietenii și a juca cu ei, le vom face viața mai ușoară celor cărora le place să joace în grupuri prestabilite. Dacă preferi să joci pe cont propriu, s-ar putea să nu observi o mare parte dintre aceste actualizări și e în regulă, dar sperăm să fie o îmbunătățire considerabilă a experienței pentru situațiile când joci cu prietenii.

Până acum, am făcut trei schimbări importante: grupurile rămân acum active de la un joc la altul, poți schimba harta sau modul de joc fără să fie nevoie să-ți inviți din nou grupul și poți face invitații din ecranul de la finalul jocului. Mai departe, am vrea să oferim mai multe detalii asupra unor actualizări destul de importante care vor fi lansate în decursul următoarelor luni. Reține că aceste caracteristici sunt momentan în plin proces de dezvoltare, așa că vom folosi schițe (și nu arta finală) pentru a-ți arăta ce urmează.

În fine, haide să trecem la partea distractivă: noile caracteristici care vor fi lansate în prima jumătate a anului următor!

Actualizări pentru sfârșitul jocului

Poți adăuga un coechipier în grupul tău din ecranul de la finalul jocului. Momentan, ca să inviți în grupul tău jucători străini dintr-un meci abia jucat, trebuie să-i adaugi în lista de prieteni și apoi să-i inviți în lobby. Credem că sunt momente când ai vrea să joci cu aceeași echipă sau cu un alt jucător pentru câteva meciuri fără să fie neapărată nevoie să adaugi pe cineva în lista ta de prieteni. Din acest motiv, am adăugat un buton în ecranul de la finalul jocului care îți permite să inviți jucători direct în grupul tău fără să-i adaugi ca prieteni mai întâi.

Poți vedea cine a dat clic deja pe ”Joacă din nou”. Îți vom arăta care din membrii grupului tău se află deja în lobby în ecranul de la finalul jocului, ca să-ți poți da seama ușor cine e gata de un nou meci!

Grupuri deschise

Poți permite oricărui prieten din lista ta să se alăture grupului. Vom adăuga un buton de comutare în ecranul grupului care îți permite să alegi opțiunea ”deschis” pentru grupul tău. Dacă folosești această opțiune, oricare prieten sau persoană din grupul tău se pot alătura echipei tale cu un singur clic. Fără invitații, fără acceptarea lor – pur și simplu dai clic pe grupul deschis și gata, distracția poate începe. Sperăm că acest lucru te va ajuta să găsești mai ușor jucători care sunt pregătiți să intre în meci, să formeze echipe pentru îndeplinirea misiunilor de grup și să se alăture echipelor prestabilite.

Grupurile sunt mult mai flexibile. Vom schimba felul în care abordăm eligibilitatea pentru alăturarea la un grup. În prezent, verificăm dacă o persoană este eligibilă pentru a se alătura grupului tău atunci când încerci să o inviți, așa că nu poți invita un prieten care este prea departe de categoria ta la un meci ranked sau un jucător nou-venit în LoL la un meci draft. Asta înseamnă și că a trebuit mereu să începi cu exact ceea ce voiai să joci și apoi să te decizi cu cine să joci.

Noul sistem este mult mai flexibil. Îți va permite să inviți pe oricine în grupul tău, indiferent de eligibilitate. Apoi poți face schimbări grupului sau modului de joc selectat fără să fie nevoie să refaci întregul grup de la zero. În acest fel, poți alege mai întâi cu cine vrei să joci și apoi să decizi ce vrei să joci.

Chat audio în LoL

Comunicare audio rapidă și ușoară pentru grupul tău. Am discutat mult despre asta pentru o vreme, dar chat-ul audio pentru LoL este în sfârșit în curs de dezvoltare. Va fi implementat în sistemul grupurilor, deci toți membrii unui grup prestabilit vor fi în aceeași cameră audio. Dacă nu poți sau nu vrei să participi la comunicarea audio, vei avea opțiunea să o dezactivezi.

Și ca să-ți răspundem la o întrebare pe care o ai probabil în minte: Nu avem în plan momentan să facem chat-ul audio disponibil pentru membrii de echipă din afara grupului tău prestabilit. În general, un meci cu prietenii presupune un mediu mult mai sigur decât un meci cu jucători străini, așa că până nu avem unelte mai bune pentru abordarea scenariilor abuzive cu persoane străine, nu-l vom implementa în afara grupurilor prestabilite. Dacă luăm în considerare implicațiile sociale atunci când te porți urât cu prietenii tăi, posibilitatea de a elimina jucători din grupul tău și de a pune pe silențios membri individuali, avem încredere că jucătorii vor fi pregătiți să facă față membrilor din grup cu un comportament care lasă de dorit.


Pentru moment doar atât îți putem împărtăși, însă avem multe alte idei în lucru pe care ți le vom spune mai încolo. Și, ca întotdeauna, ar fi grozav să primim feedback despre cum putem îmbunătăți și mai mult sistemul grupurilor! Ce altceva ți-ai mai dori să vezi?

Următorul articol

/dev: despre Overcharge